10 dotări esențiale pentru un apartament de vacanță în Timișoara

in

Sunt orașe în care printre facilitățile esențiale pentru un apartament de vacanță s-ar afla de exemplu apropierea de metrou sau apropierea de plajă. În Timișoara se merge mult pe jos, iar plajă găsești doar artificială, la marginea orașului. Iată deci lista de facilități esențiale pentru o ședere mai lungă de o săptămână la mine în oraș:

1. Bucătărie complet utilată

Dacă într-o călătorie de un weekend poți evita folosirea bucătăriei, atunci când vorbim de o ședere de durată mai lungă, o săptămână sau mai mult, bucătăria devine esențială între dotări. Vei avea cel puțin o seară când nu vei vrea să iei cina în oraș. Caută să găsești, pe lângă un set complet de veselă și tacâmuri, un apartament echipat cu plită și cuptor, oale de gătit și tigăi, cuțite de calitate, ascuțite, condimente, pahare de vin și, poate cel mai important, mașină de spălat vase. Să fim serioși, nimeni nu vrea să spele vase în concediu.

2. Mașină de spălat haine

Eu unul prefer să mă întorc din orice vacanță cu un geamantan plin de haine curate, nu cu unul plin de haine murdare, iar de cele mai multe ori nu iau cu mine schimburi pentru mai mult de 5 zile, caut în schimb o locuință dotată cu mașină de spălat. Orice apartament ospitalier oferă și cel puțin o pastilă de detergent în mod gratuit.

3. Extra prosoape

Nimeni nu vrea să folosească aceleași prosoape pentru o vacanță întreagă. Nu ar trebui s-o faci nici tu. Dacă nu se murdăresc, poate se îmbâcsesc sau poate pur și simplu vrei să ai pielea atinsă de prosoape proaspete la fiecare câteva zile. Caută un loc de cazare care să poate oferi gratuit sau contra-cost câteva seturi extra de prosoape, pentru o vacanță confortabilă.

4. Wifi de mare viteză

În zilele noastre accesul la internet de calitate nu mai e un „nice-to-have”, ci o necesitate. O rețea wireless de mare viteză care să acopere întreaga suprafață a cazării poate face diferența între un concediu reușit și unul cu nervi. Ospitalier testează regulat internetul și viteza acestuia, să se asigure că în orice moment și în orice colț redarea de clipuri HD sau un video-call sunt posibile.

5. Aer condiționat

E ușor să îți faci planuri în funcție de prognoza meteo pentru săptămâna curentă, dar pentru o vacanță planificată cu 2 luni sau mai mult înainte, e dificil să știi ce te așteaptă, cum va fi vremea, dacă va fi prea cald sau dacă va fi prea frig. Un apartament de vacață dotat cu aer condiționat îți permite să ai control măcar asupra temperaturii din interior.

6. Lift

Cei 10.000 de pași zilnici în vacanță se pot transforma în 20 sau chiar 30.000, mai ales că Timișoara e un oraș în care se merge mult pe jos – dacă la pașii zilnici adaugi și câteva etaje de urcat, deja concediul devine bootcamp sportiv. Liftul apare așadar între dotările esențiale.

7. Aparat de cafea

Eu prefer aparatele automate, e o metodă mai curată de preparare a cafelei zilnice. Pastilele de cafea oferă pe lângă confort, diversitate. În Timișoara zona centrală este absolut împânzită de cafenele, absolut toate cu cafea de bună calitate, dar extrem de puține sunt deschise înainte de ora 10 dimineața. Pentru oamenii matinali aparatul de cafea (și fierbătorul de apă) este absolut esențial.

8. Fier și masă de călcat

O cămașă călcată întoarce priviri fie că ești în vacanță sau în interes de serviciu. Caută un apartament care să fie dotat cu un fier și masă de călcat. Toți știm cât de șifonate pot arăta hainele proaspăt scoase din bagaj, chiar dacă au fost impecabile la momentul împachetării. Un bonus ar fi disponibilitatea umerașelor de haine în dulapurile locuinței pe care o alegi.

9. Spațiu de lucru

Într-o călătorie de durată mai lungă este inevitabil să ai nevoie să și lucrezi puțin, poate să răspunzi la niște emailuri lungi, ori să emiți sau să plătești niște facturi. Spațiul de lucru dedicat te poate ajuta.

10. Divertisment

Nu în ultimul rând o locuință de vacanță are nevoie de dotări de divertisment. Un TV smart cu canale diverse și acces Netflix sau poate niște jocuri de societate pot schimba o zi ploioasă de luni, când sunt și muzeele închise, într-o zi reușită în concediu.


La Ospitalier toate apartamentele cu dotări complete pentru șederile de lungă durată sunt marcate ca atare. Rezervă prin Airbnb unul dintre ele: